3 moduri în care îți poți dinamiza discursul

Când vedem speakeri dinamici pe scenă observăm că aceștia se conectează cu audiența lor, debordează de energie și entuziasm despre ceea ce prezintă. Aceste calități sunt câteva din ingredientele care încurajează audiența să se alăture energiei și dinamicii prezentatorului. Poate că ți s-a întâmplat să primești ca feedback expresii de genul ”puteai fi mai energic cu sala”,  ”încearcă să fii mai dinamic” sau tu la rândul tău să oferi un astfel de feedback. Îți prezint astăzi câteva strategii prin care îți poți anima discursul și cum poți capta atenția audienței tale.

     1. Pune pasiune în ceea ce prezinți

Cel mai important factor în dinamizarea discursului tău și transmiterea unei energizii pozitive publicului ce te ascultă este pasiunea ta pentru subiect. Poate că uneori tema de discuție va fi mai tehnică sau vei fi nevoit să prezinți un subiect de care nu ești neapărat cel mai pasionat. Îți recomand să cauți un unghi diferit și inedit din care poți aborda subiectul în așa fel încât să presari entuziasm în ceea ce vei prezenta. 

     2. Folosește gesturi naturale

Câți dintre noi ”vorbim cu mâinile”? Când ne aflăm pe scenă, limbajul non-verbal joacă un rol important în dinamizarea discursului nostru. Gesturile largi, naturale reprezintă o cheie importantă în captarea audienței noastre. Dacă ținem rigid mâinile pe lângă corp atunci când vorbim, sau dimpotrivă, gesticulăm nervos, putem transmite un mesaj diferit de ceea ce voiam inițial. Cu cât gesturile tale sunt mai ample, cu atât transmiți mai multă încredere și siguranță în ceea ce comunici, iar publicul este mult mai conectat la ceea ce prezinți. 

     3. Transmite energie prin vocea ta

Vocea joacă un rol important și sunt câteva modalități prin care îți poți folosi vocea pentru a adăuga energie discursului tău. Creșterea volumului vocii tale în așa fel încât să acoperi sala, va transmite energie și încredere în ceea ce spui. Uneori, datorită entuziasmului și pasiunii, putem avea tendința de a avea un ritm al vorbii mai rapid, însă atâta timp cât dicția este clară cu siguranță vei transmite energie discursului tău. Fii sigur însă să incluzi pauzele în discursul tău pentru a oferi audienței posibilitatea să proceseze ceea ce comunici. 

În final, o sală plictisită este o sală pe jumătate pierdută, de aceea este foarte important să nu devii monoton și plictisitor atunci când te afli pe scenă. Cu aceste strategii puse în practică, poți ajunge să îți dinamizezi discursul data viitoare când vei fi pe scenă. 

Articol scris de Cătălina Ciobanu

Cătălina Ciobanu a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice-SNSPA și este  Manager Public Speaking School. Pasionată de personal branding și leadership, se află mereu în căutarea experiențelor care să o dezvolte. Scrie din pasiune cu pasiune pe www.catalinaciobanu.ro și acceptă fiecare provocare ca pe o oportunitate.

 

Calendar Cursuri Public Speaking School
2024