Tel: 021/9003

Public Speaking în școli

La sfârșitul lunii ianuarie am lansat un manifest pentru introducerea materiei opționale Public Speaking în curricula învățământului de stat românesc. Într-o lume globalizată, în care orice viitor sau actual profesionist intră în competiție directă cu profesioniști din întreaga lume, trebuie să înțelegem că, fie că ne place sau nu, avem nevoie să învățăm să vorbim în public! Cu cât intervenim mai devreme în educația copilului, înainte de apariția spaimei de a vorbi în public, generată de diverse conjucturi, cu atât vom reuși să formăm profesioniști apți să își exprime cu tărie și argumente potrivite convingerile, opiniile, capabili să susțină discursuri sau prezentări de business în fața oricărui tip de auditoriu – pe orice scenă a lumii!

În această perioadă am participat la evenimente dedicate educației, precum dezbaterea „Dascălul secolului al XXI-lea – vocație sau provocare” sau concursul de public speaking „Bright Speakers”. Fiecare eveniment la care am participat mi-a confirmat faptul că manifestul lansat reprezintă o cauză practică, necesară și dorită atât de elevi, cât și de cadrele didactice. Prin urmare, am susținut această cauză și la întâlnirea de la Inspectoratul Școlar al Municipiul București. La întâlnirea cu Inspectorul General am stabilit următoarele:

– Inspectoratul va alege școlile pentru etapa pilot a acestui proiect. Au fost selectate câte un gimnaziu și liceu din fiecare sector al capitalei;

– În intervalul 28 si 29 aprilie voi susține sesiuni de comunicare a proiectului în unitățile școlare selectate. Vor fi prezentate, de asemenea, și criteriile de selecție pentru cadrele didactice ce urmează să fie instruite voluntar de mine personal în public speaking (50 cursanți).

– Inspectoratul va cerceta nevoile legate de public speaking/comunicare/instruire.

– Imediat ce vom avea nevoile colectate, vom stabili formula prin care vom colabora și vom evidenția nevoile de bugetare pentru școala de week-end, precum și setarea acesteia în luna Mai.

– În paralel voi primi de la Inspectorat instrucțiuni legate de certificarea cursului meu de Public Speaking.

– Am recomandat ca, din profesorii ce vor fi instruiți de mine în public speaking, să selectam un colectiv care să redacteze curricula pentru gimnaziu și liceu pentru public speaking. Pe baza acestei curricule, profesorii instruiți în public speaking vor putea livra primele programe pilot în luna mai – iunie 2015 în București.

În directa colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, dar și cu suportul Ministerului Educației am speranța că în urma programului pilot, vom putea stabili împreună propunerea de implementare a public speaking în școli la scară mai largă pentru anul școlar 2016-2017.

Ca suport pentru extinderea acestui proiect, avem alături de noi cei și pe cei 23 de voluntari (majoritatea cadre didactice) ce s-au alaturat inițiativei mele.
Introducerea unei noi materii în programă este un drum anevoios și lung, pe care ne dorim să îl parcurgem până la începutul anului școlar 2016-2017. Zeci de oameni s-au alăturat până acum cauzei mele (petiția online a fost semnată de 161 de persoane), ceea ce mă face să cred că există speranţă. Vă mulțumesc tuturor celor care susțineți inițiativa și vă invit să distribuiți mai departe manifestul.

“Amalia Sterescu a avut bunăvoința de a spune Da unei campanii de promovare a conceptului de public-speaking. Astăzi am ales 12 scoli unde sa pilotam acțiunea. Pentru ca transferul se informație sa ajungă la grupul țintă de elevi, 40 de profesori din București vor fi formați în public-speaking. Ne dorim ca instituțiile publice de învățământ sa fie mult mai performante în domeniul comunicării, sa cunoască regulile de relaționare instituțională, astfel încât elevii sa fie instruiți de oameni ancorați în cerințele profesionale contemporane. Poate, așa, directorii vor înțelege mai bine ca sunt facilitatori de informatie și coordonatori de echipe, profesorii vor alege instrumente diferite de comunicare în funcție de relația cu receptorul implicat în procesul de educație, iar elevii își vor dezvolta competentele de prezentare publica, atât de necesare succesului profesional. Personal, mulțumesc tuturor partenerilor sociali care nu au spus niciodată NU, inițiativelor educative! Deși pare greu de crezut, găsim OAMENI în LUME! (Marinei Stefania Manea  – coordonator programe educaţionale) “