Tel: 021/9003

Resurse

Matematica vieții

Unu și cu Unu fac: DOI. Asta e clar ca bună ziua, e corect la orice oră din zi și din noapte și o știe orice puști de clasa întâi!

Ei bine, în viață nu e chiar atât de sigur! în viață, unu și cu unu pot face 3 sau 4 sau 10, asta depinde total de perspectiva ta.

Și de ce spun asta? Pentru că mulți dintre noi au fost educați să gândească în ecuații, mulți dintre noi privesc și gândesc viața în sistemul binar. Dar viața, dacă îmi permiteți dragi cititori, este mult mai mult decât o înșiruire de numere și probabilități, mult mai mult decât niște calcule și strategii bine puse la punct, fiindcă viața conține: emoții, trăiri, evenimente neprevăzute, care îți pot da peste cap orice excel bine pus la punct.

Viața este compusă din experiențe, din interacțiuni fascinante sau mai puțin dezirabile. Viața este compusă din încercări, eșecuri, bâjbâit prin întuneric și exaltări temporare ale spiritului.

Viata este imprevizibilă și relativă. Înșiruirea de evenimente din viața unui exemplar poate fi privită ca fiind fabuloasă prin ochii unuia, sau ca fiind jalnică, prin ochii altuia. De prea mult timp am fost învățați să ne comparăm, să ne măsurăm, să ne evaluăm.

Cred, însă, cu ardoare, că a sosit momentul în care, din ce in ce mai mulți oameni își doresc să aparțină, să fie parte din ceva, să se integreze mai degrabă decât să se evalueze în raport cu x, y, z… să fie ei înșiși, integrați într-un întreg, fără bariere, fără prejudecăți!

A fi parte dintr-un întreg, necesită comunicare, deschidere, aventurarea în a-ți exprima liber opiniile, dorințele, în a colabora cu cei din jurul tău, în a te face auzit și înțeles.

Așa că: Ridică-te! Zâmbește! Drege-ți glasul! Pune-ți ordine în idei și uită că ești privit! Lasă ecuațiile deoparte și lasă-te purtat de ceea ce simți.  Vorbește tare și răspicat! Ia atitudine pentru ce contează, pentru ceea ce-ți stârnește pasiunea și vorbește!

Vorbește frumos și captivează!

 

970308_10151852338247845_1363345449_nSunt Irina Pădurariu și îmi plac provocările. Am trăit în două țări cu două culturi diferite: România și Israel. Am absolvit Dreptul în România și am practicat avocatura timp de 7 ani.
În viața profesională apar provocări noi constant, iar actualul job mă determină să evoluez și să trec peste provocări diferite în fiecare zi. Între timp mi-am asumat cea mai mare provocare: aceea de a fi mamă și soție. Dar cel mai important lucru despre mine e că iubesc oamenii, viața, natura și cred că putem învăța să trăim mai frumos!