Tel: 021/9003

Resurse

public speaking stress

„A sosit momentul ca regretul şanselor pierdute să mă motiveze”

 

Teama de a vorbi în public este o teamă asimilată pe parcursul vieții, rezultată dintr-una sau mai multe experiențe neplăcute, iar efectul este mereu același: evităm să ieșim în față, evităm situații în care ne-am expune publicului… în concluzie, pierdem oportunități. Ne bucură faptul că Simina Tipa a decis să nu mai piardă nicio șansă de a-și învinge  frica de public speaking și a asimila noi deprinderi.

 

Numele meu este Simina şi sunt proaspăt absolventă a Facultăţii de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice. De-a lungul facultăţii am avut mai multe job-uri, însă în momentul de faţă lucrez în vânzări. Am vrut să îmi realizez o scurtă prezentare pentru ca în rândurile ce urmează să vă povestesc de ce consider eu că „Mastering public speaking” îmi poate influenţa viaţa într-un mod pozitiv.

Dacă ar trebui să realizez o analiză aprofundata a problemei mele, aş face în felul următor: eu, Tipa Simina, în vârstă de 23 de ani m-aş reîntoarce în trecut, ca o mică entitate în perioada copilăriei şi a adolescenţei mele. Mai precis, momentele în care am avut de livrat un discurs în faţa unei audienţe mari. Că era vorba despre serbări sau despre examenul oral de admitere la clasa de intensiv engleză, un singur lucru era comun: acel gol în stomac pe care îl simţeam ca nişte fluturi intoxicaţi cu naftalină. Şi mereu mă întrebam: de ce la mine în stomac?

Am învăţat, ştiu ce trebuie să zic, le am bine structurate în sertarele mele vizuale: deci, care e problema? De când mi-am pus prima oară această întrebare au trecut mulţi ani. Şi nici nu am făcut eforturi prea mari pentru a schimba lucrurile în această direcţie. Ca personalitate, de mic copil am fost genul mai introvertită, liniştită, timidă. Dar nu „speriată de bombe”. Sau retrasă. Datorită personalităţii şi a acelor fluturi nu foarte simpatici, am evitat ca din proprie iniţiativă să mă angrenez în evenimente de genul, care presupuneau contact direct cu o audienţă mare. Sau nu neapărat mare. Ţin minte că de mică îi admiram pe prietenii, colegii mai dezinhibaţi, mai liberi în exprimare, cei care reuşeau să treacă peste acel val de superficialitate pe care ţi-l oferă dl. Gol din stomac şi să-l canalizeze către ceva pozitiv. Când m-am referit la „dezinhibați” nu am vrut să fac o trimitere către lipsiţi de prejudecăţi, ci către cei care reuşeau să se exteriorizeze într-un mod care îi punea în valoare.

Odată cu trecerea anilor, am reuşit să devin mai sigură pe mine şi pe ceea ce pot intrepinde cu forţe proprii. Am citit multe articole şi câteva cărţi despre teama de a vorbi în public, însă cred că niciodată nu am aprofundat suficient de bine sfaturile citite în acele cărţi. Acum, aruncând o privire în trecut oarecum regret oportunităţile cărora nu le-am dat curs datorită acestei reţineri de a vorbi în public. Ceea ce mă enervează este faptul că nu este vorba despre ceva ce nu poate fi soluţionat, nu este ca şi cum aş avea o fobie de oameni sau de grupuri de oameni, ceea ce cred eu că s-ar transforma într-o problemă mai complexă care ar putea fi rezolvată cu ajutor din partea unui specialist în domeniu. Deoarece trecutul nu poate fi schimbat, cred că a sosit momentul ca regretul şanselor pierdute să mă motiveze în a întrepinde acţiuni care să mă ajute să îmi depăşesc teama de vorbit în public. 

Primul pas ar fi participarea la acest curs. Care, pentru mine, ar reprezenta mult mai mult decât depăşirea frici de a vorbi în public. Mi-ar oferi un enorm benefiu emoţional: faptul că după atât de mult timp încep a face paşi mici, dar siguri către depăşirea „zidului de cretă” (“zidul de cretă” este asocierea pe care eu i-am atribuit-o fricii de a vorbi în public, mai exact pe care o atribui tuturor temerilor care pot fi rezolvate însă le amân). M-aş simţi mai puternică şi mult mai sigură pe mine. Şi nu doar în faţa unui public atunci când trebuie să livrez un discurs, ci în toate acţiunile de natură profesională şi personală pe care le realizez. Aşa mă simt mereu când dărâm câte un „zid de cretă”, un fel de Cat Woman. 

Trecând la etapa următoare, adolescenţa extinsă şi anume perioada facultăţii, nu se pot observa modificări referitoare la teama de a vorbi în public. Aici am observat că nu trebuie să fie vorba despre o audienţă mare pentru ca emoţiile negative, tremuratul involuntar şi gesticulatul total aiurea să colaboreze pentru a mă detrona. Am aflat asta în cadrul seminariilor în care aveam de prezentat oral. 

Dacă am observat că nu stăpânesc foarte bine arta de a vorbi în public am ales să mă axez pe alte aspecte care să îmi facă prezentarea memorabilia, care să mă ajute să transmit idei cu impact. Deoarece am reuşit să devin o persoană mai extrovertită şi comunicativă am încercat să mizez şi pe acesta latură, implicând publicul în discursul meu şi răspunzând provocărilor din public. Însă şi aşa simt că ceva nu este în regulă, că transmit nesiguranţă la un nivel destul de ridicat şi chestia asta se vede. 

Job-ul pe care îl practic în momentul de faţă îmi place foarte mult. De fapt nu job-ul în şine, agent de vânzări, ci ceea ce vând. Locuinţe de vacanţă de lux, lângă staţiunea Olimp. Cea mai super chestie la acest proiect este că introduce în România conceptul de propietate periodică. După cum spuneam mai sus, în timpul facultăţii am realizat că publicul la mine se poate rezuma la 1 persoană. 1 client. Iar această nesiguranţă de care eu dau dovadă în momentul când îi prezint clientului proiectul, poate fi interpretată în numeroase moduri. Dar în primul rând, din start va scădea credibilitatea mea în ochii săi. 

Simt că această teamă de a vorbi în public a început să îmi consume din ce în ce mai mult timp şi energie. Şi că nu mă lasă să mă concentrez pe ceea ce este cu adevărat important pentru mine. Am început să mă simt din ce în ce mai vinovată că nu am făcut nimic în timp şi că am lăsat ca problema să se agravezecu o nonşalanţă desăvârşită. Am început să exersez din ce în ce mai des în faţă oglinzii. Şi sunt optimistă că voi câştiga unul din cele două locuri la „Mastering Public Speaking”!

 Va mulţumesc pentru timpul pe care vi l-aţi făcut pentru a citi acest eseu!